Recenzie Bartimaeus – Amuleta din Samarkand de Jonathan Stroud

Bună tuturor!
Așa cum am spus în prima și ultima recenzie făcută vara asta pe blogul meu, nu am avut nici timp, nici chef să mă îndeletniceșc cu recenzatul, din pricina multelor mele griji care mi-au stricat vacanța. DAR, acum să nu mă mai plâng și văicăresc, pentru că faptul e consumat. Tot ce mai pot să fac este să vă ofer încă o recenzie, până nu vine toamna și se duce timpul meu liber și așa scurt. Perfect! Inițial nu prea eram așa nerăbdătoare să scriu vreo părere despre volumul de mai jos, nu din cauza lui, firește. Dar, iacă-tă că vi le spun aici…
Jonathan Stroud - Amuleta din Samarkand, Bartimaeus, Vol. 1 - Despre Amuleta din Samarkand poți spune multe, dar nimic din ceea ce s-ar aștepta un cititor de la tine…
ATENȚIE! DACĂ ȘTIȚI CĂ STILUL MEU DE A SCRIE RECENZII E DUBIOS ȘI NU VREȚI O PĂRERE CIUDATĂ DESPRE CARTEA ASTA – MAI BINE RENUNȚAȚI A CITI ACEASTĂ RECENZIE!!!

Când mi-am cumpărat-o, am avut straniul sentiment că o să-mi placă. Na! Normal! Demonici sarcastici, plictisiți de viață, care și-ar omorî stăpânul (un puștan de 12 ani, profund convins de talentele sale de magician, dornic să se răzbune pe toți cei care l-au umilit) – suna în capul meu ceva deosebit.
Și cât de aproape eram…
Deliciul volumului este nimeni altul decât Bartimaeus, un djinn ca nici unul altul, care este invocat de Nathaniel, spre dezgustul demonului. Ceea ce la început pare un joc copilăresc, se transformă rapid într-un carusel diavolesc, unde un magician crud, avid de putere politică și corupt îi face zile fripte atât lui Nathaniel, cât și lui Bartimaeus.
Toată această situație roz, este privită la modul detașat-constrâns. Ciudat, nu? Off, iar încep să vorbesc singură… Djinnul ar face orice ca să scape de puștan, până când acesta din urmă face o mișcare dibace, prin care dintr-o lovitură, își asigură spatele și sieși și îl șantașează și pe Bartimaeus. Copil, copil, dar nu prost, micul drăcușor.
Încăpățânat, arzând de răzbunare, îi face până și pe cei dragi lui(puțini, ca să fiu sinceră) să sufere, iar pentru a-și justifica faptele, dă vina pe oricine/orice altceva decât pe sine. Dar iacă-tă că, deși Bartimaeus este un djinn nu extrem de puternic, totuși unul foarte șiret și isteț.
Mulți se interpun în calea ambiției lui Nathaniel, dar grație delicios de ironicului djinn iese basma curată.
De ce aș recomanda cartea?Doar pentru Bartimaeus. Restul ca restul, dar dibaciul demon e carismatic. Ca orice demon…

Reclame

Two Years of Blogging!!!!!!!!!!!!

LA MULȚI ANI BLOGULEȚULE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Ca să vedeți cât sunt de ticăloasă, m-am luat cu alte prostii și am uitat că am aniversat 2 ANI DE BLOGGING!!!

DRAGUL MEU BLOG,
ÎȚI DORESC TOT MAI MULTE POSTĂRI ȘI ARTICOLE FRUMOASE, VIAȚĂ LUNGĂ ȘI MULȚI VIZITATORI ȘI ÎN CURÂND SĂ AJUNGI UN BLOG FOARTE APRECIAT ȘI IUBIT, CHIT CĂ AI UN BLOGGER AICI DE FAȚĂ DE FOARTE NECIOPLIT ȘI UITUC! SPER CĂ M-AM DOVEDIT DEMNĂ DE TINE! 

Imagini pentru la multi ani

Recenzie Orașul pustiu de Erin Hunter

Bun, știu spre rușinea mea, că nu am mai postat o recenzie, nici măcar un articol, NIMIC, de luni bune, dar vă rog să mă credeți că nu am avut deloc timp. Dar de citit am mai citit câte ceva, dar de fiecare dată când ziceam ” Hai să mai scriu o recenizie” mă luam cu altceva și uitam sau… consideram cartea insuficientă. DAR, acum mi-am făcut curaj și înainte să mă iau cu altceva DIN NOU scriu cât pot eu de repede.

Așa cum ziceam, primul lucru pe care îl puteți concluziona este că dat fiindcă acest volum m-a făcut să renunț la lene, este un prim indiciu că merită citit. Dintre cei care mă cunosc, știu că sunt ABSOLUT ȘI IREMEDIABIL OBSEDATĂ DE PISICILE RĂZBOINICE, care, deși este o lectură 100% pentru copii mi-a furat inima și încă păstrează, în ciuda deselor lupte, o bucățică din ea. De când mă știu, am iubit animalele și mi-am găsit liniștea de multe ori în prezența lor, astfel că, nici nu avea cum să nu-mi placă o asemenea temă. În concluzie, i-am urat viață lungă lui Erin Hunter( de fapt, sunt 6 autoare) când am aflat că s-a hotărât să ducă seria Pisicile Războinice departe, cât despre celelalte două serii – Supraviețuitorii, respectiv Exploratorii – care nu sunt altceva decât un desert pentru mine. Yummi…
Am citit vreo 2-3 recenzii despre primul volum al seriei Supraviețuitorii și am aflat că ar fi puțin cam lent. Părere care nu mi s- a aplicat. Nu cred deloc că a fost lent. Nu spun că m-a ținut cu sufletul în gât, de era să mi-l pierd, nu alta! ca în Pisicile Războinice undeva de la volum 2 încolo, dar este suficient de interesant, deși ca să recunosc, avem parte de mai multă descriere. Acțiunea curge frumos, printr-o doză de suspans moderat, presărată cu descriere atât cât trebuie să te introducă și să te lase acolo într-o atmosferă apocaliptică și tragică, până la urmă. Ceea ce mă face să cred că se potrivește la orice vârstă scriitura lui Erin Hunter este că pe măsură ce firul se desfășoară în timp, necazurile curg și curg. Ca să fac o altă comparație, în În inima pădurii  totul pornește de la o schimbare majoră a personajului principal care ajunge într-un mediu care îl schimbă, ei bine… prezentul volum este exact opusul. Protagonistul este un câine sigur pe el, mândru de capacitățile și independența sa pe numele său Norocel, care este nevoit să-i facă pe alții câine să realizeze că totul ce era în jurul lor e diferit și ei trebuie să se adapteze. Totul se pornește într-un aer nefericit și cred, că tot într-unul nefericit va continua. Voi vedea…
Legat, în adăugire, de acțiune, ni se prezintă foarte interesant introspecțiile personajului principal, care se confruntă cu discrepanța dintre afinitatea față de prieteni și spiritul său liber. Frumos.
Finalul,  a la Erin Hunter, te lăsa disperat, dorind să știi ce se va petrece, în ciuda limitărilor de vârstă.
Și apropo, pentru cei care zic că este pentru copii de 9-13 ani, să afle bine, că sunt aparența copilăriei se ascund teme crude, reale în felul lor precum schimbare, crimă, trădarea, neliniștea, disperarea, pericolul la tot pasul și cum lucrurile pot merge în mai rău.

Mai e necesară vreo notă?
Cartea o găsiți aici  și aici !

Recenzie Cele nouă vieți ale lui Christopher Chant

Bună tuturor!
Până să ajung la carte,trebuie să fac o remarcă în privința copertei. 🙂 E minunată,deși nu e ceva colorat,epatant,extraordinar mi-a plăcut, simplă și grațioasă, iar pisica super frumoasă.

Și acum…cartea!
Până să parcurg această cărticică am mai citit de autoare doar Castelul mișcător a lui Howl,dar deși a avut momente alambicate,mi-am plăcut.Acum, de această dată totul e mai decantat,mai aranjat, oarecum…De plăcut, mă repet, mi-a plăcut și încă chiar mult.Ceva fresh, revigorant, care îți aduce zâmbetul de crocodil pe buze (mai jos),
Imagini pentru zâmbet de crocodil
te relaxează,te ține în priză,te încântă cu o poveste destul de originală,cu un personaj principal foarte caustic,enervant,egoist și cam egocentric,bine…și copil.
Acesta este sus numitul Christopher Chant,care reprezintă singură legătură între doi părinți puși mereu pe ceartă,care comunică prin servitori și bilețele ca doi copii de grădiniță certați.Ambii sunt vrăjitori,dar nu din soiul cel mai bun.Acest inconvienient nu impiedică talentul precoce a lui Chris,care de mica avea obiceiul să viziteze în vis niște lumi bizare,cu oameni suspecți,dar care se purtau drăguț cu el.Află povestea acelor locuri,doar atunci când leagă prietenie de Tacroy,omul unchiului său carismatic și adorat Ralph.
Dar,așa cum m-am obișnuit parțial,Diana W. Jones ține încontinuare cu aparența în opoziție cu esență.Nici măcar Christopher Chant nu este copilul bun ce pare,greșește,este ipocrit,insolent și pe scurt foarte antipatic.A că se dovedește până la urmă nu atât de prost și rău e partea a două,dar încă nu l-am iertat pentru prostia și egoismul său.
Trebuie remarcate unele personaje,mult mai interesante decât Chris,cum ar fi chiar ”Tata ”,un lefter mustăcios și bineintenționat,”Mama” o superficială putred de bogată,unchiul Ralph,un manipulator perfid,dar mai ales domnul Pawson,un grăsan destul de agreabil,deși Christopher nu-l suportă cel puțin la început, zeița întrupată Asthet,o copilă haituită până la urmă și nimeni altul decât singurul om bun deși rău,Tacroy,care !!!!SPOILER MARE !!!! îi scapă pielea ipocritului de Christopher.Desigur,vor apărea și alții,care mai de care mai plecat din Seria Unsprezece(aflați în carte desprea ea) și însăși Seria/Lumea Unsprezece.

Punându-le cap la cap,iese o carte frumoasă, de Paște pe care o recomand tuturor copiilor,despre prietenia zbuciumată,dar adevărată dintre doi copii,certurile dintre părinți care lovesc copii,cum nimeni nu-i bun sau rău,ci undeva la mijloc,cum oamenii se pot folosi de tine zâmbindu-ți,cum minciuna pentru unii e ceva demn etc.

Exceptându-l pe protagonist,am adorat cărțulia asta.Are suspans(am citit-o 260 de pagini ieri și am termina-o azi în aprox. juma de oră,314 pagini în total),un cadru frumos,personaje interesante și pe deasupra o lume destul de creativă.

Nota 10 🙂

Primăvară fericită și ”nebunatică”!

Bună tuturor!

O PRIMĂVA FRUMOASĂ ȘI BOOKAHOLICĂ DORESC!

A venit Primvăra și pe blog-ul meu!Ce-i drept cu o oarecare întârziere,dar sper că veți trece cu vederea acest detaliu ținând cont că vă spun că nu-mi văd capul de treabă și aproape că nici că a contat că deja a venit Luna Renașterii(Primăvara)
Plus,ca să mă iertați că de abia acum m-am trezit i-am schimbat așa hainuța blogulețului meu.Sper că este pe placul vostru.

Și eiii bine…cum vi se pare noul design?

Recenzie Luka și focul vieții

Bună!Toate bune și frumoase în privința cărții,aceasta este continuarea oarecum la cartea scrisă de celebrul scriitor Salman Rushdie întitulată Harun și marea de povețti pe care nu am citit-o,dar doresc tare să o fac.

Luka si focul vietii
This cover is stunning.O copertă atât de abstractă și totuși clară n-am mai văzut.

Dubios cuvânt e dubios,dar nu pot nega cu o nerușinare ce-mi stă în fire,că volumul de față este cel mai ciudat basm modern pentru multă vreme de acum încolo(for me-pentru bine).Știu că în general fantasy-ul urban e cam poveste modernă,dar Luka și focul vieții e chiar un basm,un basm mare,frumos și pentru copii care au uitat că au ajuns adulți printr-o eroare a Râului Timpului ( 🙂 )
Da,chiar așa.Luka este un puști curios,stângaci,care iubește poveștile și joacă jocuri video.Tocmai asta e detaliul care pe mine m-a iritat.Acțiunea se desfășoară pe nivele,Luka avansând în acest mod.Nivelul 1,2 până la ?
Recomand acest basm actualizat copiilor actuali,care vor prețui cărți de genul Karazan,Luka și focul vieții sau Erebos în cazul unor adolescenți,dat fiind că toate conbină fantasy-ul/mistery-ul cu tehnologia.Nu putem să trecem cu vederea  acest lucru,dar eu am iubit și voi iubi o poveste clasică de genul 1001 nopți sau Povești de pe Tigru și Eufrat oricât de bătrână aș fi,dar mi-au plăcut și acestea prin simplul fapt că combină într-un mod armonios două lucruri care par fără legătură.
Unele detalii din carte mi s-au părut ciudate rău,îndeosebi Tatanonimul,o creatură care e mai bizară ca însăși universul lui S.R.Doamne,ce mi-a mai plăcut cartea asta!E atât de bizară încât n-am putut să n-o ador.
Dacă sunteți fani spoilere uitați in cele ce urmează câteva mici.
Pe parcurs întâlnim o Insultana pe nume Soraya care are un obicei foarte polticos împreună cu al său popor,suntem martori la o confruntare între zeloși și șobolani,cunoaștea două păsări foarte fricoase,înțelepte și fricoase,ne jucăm de-a v-ați ascunselea cu niște zeități absolut sărite de pe fix și astfel aflăm că suntem cei mai mari nebuni de pe Pământ că citim cartea asta.
O recomand?Da.Lectură plăcută căci se merită!
Nota mea:
Z
E
C
E
!
!
!